Să scriu din nou.
Wordmanian Girl
Cand eram copil, in fiecare seara inainte sa adorm, repetam un soi de obicei pe care as putea sa numesc, chiar, ritual. Scriam, scriam, pagini întregi in micul meu jurnal. Fie ca erau simple caiete, agende sau orice mănunchi de foi prinse intr-un design special, ma „încătușau” pana la ultimul cuvânt de care puteam fi capabila.
Acum, uitându-ma in urma, imi dau seama ca eram mult mai „aproape” de propriul suflet, intr-o singura seara, decat as fi putut fi in ultimii 5 ani adunati.
Retrăind in scris întâmplări, momente, atitudini, decizii pe care le luasem, deveneam mai constienta de propriul corp sau creier. Cred ca am fost norocoasa pentru ca am facut asta aproape toata copilăria, chiar si o parte din adolescenta. M-am oprit undeva pe la 18 ani; cumva, mi se parea ca viata mea are un ritm mult prea alert pentru vechile obiceiuri. M-am oprit pentru ca erau prea multe lucruri pe care, odată scrise, le vedeam mai lucid; as fi schimbat prea multe. A inceput faza de negare.
Dupa 6 ani in care am fost in aceasta faza, simt din nou nevoia sa scriu. Fara lipsa de modestie, este cea mai buna decizie pe care am luat-o in ultima vreme.
Sunt inca timida si nu prea stiu cum sa incep, a trecut mult timp, nu ma mai cunosc atat de bine precum obișnuiam sa ma cunosc…dar mărturisesc ca sunt nerăbdătoare sa „dau pagini înapoi” si sa simt ca nu as schimba nimic. Stiu ca va fi asa, dupa un timp. Trebuie doar sa imi amintesc cum o faceam candva…
